La inceput, constienta
fiind, eu am avut senzatia trairii unui vis, insa apoi am privit prin ochii
unui copil care dintr-o data primeste atat de multe jucarii, incat nu stie cu
ce sa inceapa sa se joace. Le ia pe rand, trece de la o senzatie la alta si
stie ca acele jucarii pot forma un trenulet magic care te poate duce oriunde si
oricand. Stie ca distanta e doar un cuvant, ca poate oricand construi ca un
lego un pod peste mari si tari. Mai stie ca toate celelalte papusi sunt toate
frumoase si minunate, doar trebuie sa privesti dincolo de aparente. Insa tot
acest copil a realizat ca joaca trebuie sa fie una pasnica si cu sufletul la
tot ce il inconjoara, cu grija la casuta de turta in care traieste, pentru ca
este o casuta extrem de puternica, dar totusi fragila...
Multumesc pentru ce a fost la curs si ce va fi in continuare.
Lorena, octombrie 2014
